Unul dintre multele mele defecte este acela că dezvolt atașamente toxice. Un alt defect este acela că etichetez oamenii. Poate din comoditate, superficialitate…
Nu mă las niciodată înșelată de aparențe, dar odată ce am pus o etichetă acolo va rămâne. Însă indiferent de eticheta pe care o pun încerc mereu să urmez o bună conduită, să mă concentrez pe ceea ce am de făcut, să nu reacționez asemenea unei primate și să tratez în mod egal pe toată lumea. Cunosc prea bine prezumția de nevinovăție și cred că ar fi un gest nesăbuit din partea mea să ”taxez” ceva ce ar putea fi doar o impresie greșită.
Dincolo de micile evenimente care creează rutina, ador să îmi petrec timpul învățând … orice. Nu cred că oamenii sunt singurele ființe inteligente de pe pământ, dar cred că sunt cele mai fascinante, astfel că sunt oameni care mă captivează. Acei oameni de la care am foarte multe lucruri de învățat.
Dar pentru că nimeni nu e perfect, se mai întâmplă ca din Olimp să mai coboare câte un zeu creat de mine. Atunci când îmi mai moare câte un idol.
În trei zile mi-au murit doi idoli, pentru că nu îi mai văd în fruntea celor mai buni. Cu unul dintre ei mă lăudam că este cel mai deștept om pe care am avut onoarea să îl cunosc. Credeam că este o enciclopedie ambulantă care are capacitatea de e expune păreri obiective lipsite de prejudecăți emise, în general, de persoane mediocre.
Iar cealaltă persoană, o actriță apreciată la nivel internațional, deși îmi lăsase impresia că este o perfecționistă înnăscută, m-a surprins prin faptul că un elev de clasa a III-a i-ar putea da lecții de limba română.
Concluzia e că idolii nu există. De ce să tindem să fim altcineva, când putem fi noi înșine persoanele cu care să ne mândrim?